Un model inovator de plasare pentru asistenți care locuiesc în Germania

Situația de pornire: Schimbări demografice și rolul îngrijirii la domiciliu

Germania îmbătrânește. Numărul persoanelor care necesită îngrijire crește continuu, în timp ce cea mai mare parte a îngrijirii are loc în mediul domestic. Rudele continuă să preia o mare parte a îngrijirii, dar întâmpină din ce în ce mai des limite temporale, financiare și emoționale. Serviciile de îngrijire ambulatorie sunt suprasolicitate în multe locuri, lipsesc lucrătorii calificați.

În acest context s-a stabilit așa-numita îngrijire la domiciliu (numită și "îngrijire 24 de ore" sau "sprijin 24 de ore"). O persoană îngrijitoare, adesea din Europa de Est, trăiește temporar în gospodăria unei persoane care necesită îngrijire și preia îngrijirea, activitățile gospodărești și ajutorul zilnic. Numerele exacte lipsesc, dar estimările sugerează sute de mii de îngrijitori care lucrează anual temporar în gospodăriile germane.

Este clar: Îngrijirea la domiciliu face parte din realitatea îngrijirii. La fel de clar este însă că o parte semnificativă a acestor aranjamente este juridic nesigură sau clar ilegală. Tipice sunt orele de lucru prea lungi, lipsa perioadelor de odihnă, remunerația insuficientă, ocuparea informală și constelațiile cu risc ridicat de pseudo-independență.

Modelele existente de ocupare și slăbiciunile lor

În practică s-au dezvoltat patru modele grosiere. Fiecare are probleme specifice juridice, structurale și practice.

Modelul de detașare

În modelul de detașare, gospodăria privată, adesea printr-o agenție de intermediere germană, comandă o companie din străinătate care trimite îngrijitori în Germania. Persoana îngrijitoare este fie angajată acolo, fie legată contractual ca persoană independentă. Modelul de detașare constituie cea mai mare parte a pieței formale de îngrijire la domiciliu din Germania.

Formal, dreptul german privind salariul minim și timpul de lucru se aplică și angajaților detașați. În practică, orele de lucru sunt adesea indicate prea scăzut, în timp ce se așteaptă de fapt o disponibilitate largă. Această presupunere este, de asemenea, modelată de termeni precum îngrijirea de 24 de ore și duce la o interpretare greșită a orelor de lucru. Deciziile instanțelor germane au clarificat că și timpul de pregătire trebuie considerat timp de lucru și trebuie remunerat cu cel puțin salariul minim legal.

Slăbiciuni:

• Orele de lucru și remunerația adesea nu se potrivesc pe hârtie și în realitate.
• Drepturile de instruire sunt în practică adesea la familie, nu la angajatorul străin.
• Riscile juridice și financiare afectează atât îngrijitorii, cât și familiile și companiile de detașare.

Modelul de independență

În modelul de independență, persoana îngrijitoare ca antreprenor independent încheie direct un contract de servicii cu gospodăria. Prevederile legii muncii privind timpul maxim de lucru sau salariul minim nu se aplică persoanelor cu adevărat independente; aceștia negociază singuri onorariul.

În același timp, dreptul german stabilește limite strânse pentru independența unei singure persoane când există de fapt un singur client, activitatea este puternic personalizată și are loc în gospodăria clientului. În multe constelații tipice de îngrijire la domiciliu, îngrijitorii sunt integrați în rutina zilnică a familiei, trebuie să respecte specificațiile acestora și nu au libertate reală în timp, loc și modul de prestare a serviciilor. Acestea sunt caracteristici clasice ale ocupării dependente.

Slăbiciuni:

• Riscul ridicat de pseudo-independență dacă independența formală servește ocolirii obligațiilor de asigurări sociale.
• Pericolul determinărilor ulterioare de statut cu obligații de plată retroactivă pentru contribuțiile la asigurările sociale și impozite.
• Îngrijitorii poartă risc antreprenorial, dar sunt de fapt adesea într-un rol de angajat fără protecție corespunzătoare.

Modelul angajatorului

În modelul angajatorului, persoana îngrijitoare este direct angajată la persoana care necesită îngrijire sau la rudele acesteia. Gospodăria preia în acest caz toate sarcinile unui angajator obișnuit. Aceasta include înregistrarea ocupării, plata impozitelor și contribuțiilor la asigurările sociale, precum și organizarea proceselor administrative în jurul raportului de muncă.

Deoarece gospodăria în modelul angajatorului preia toate drepturile și obligațiile unui angajator obișnuit, apar și revendicări precum concediul, zilele libere și perioadele de absență. Pentru aceste faze, familia trebuie să organizeze independent îngrijire de înlocuire. În practică, acest lucru duce adesea la faptul că gospodăriile apelează la soluții suplimentare, cum ar fi îngrijitori folosiți în paralel, servicii de scutire pe termen scurt sau trecerea la alte modele care pot gestiona structural mai bine absențele.

Slăbiciuni:

• Efort administrativ ridicat pentru gospodăriile private (înregistrări, decontări, înlocuire în caz de absență).
• Rar în practică, deoarece efortul și costurile sunt prea mari în comparație cu alte modele.

Ocuparea informală (munca la negru)

Multe aranjamente de îngrijire la domiciliu continuă să apară în sectorul informal. Acestea sunt efectuate fără înregistrare, fără contracte scrise și fără plăți de contribuții. Remunerația are loc adesea în numerar, iar orele de lucru sunt convenite informal între persoana îngrijitoare și gospodărie. Un motiv esențial pentru această practică constă în faptul că multe gospodării nu pot îndeplini cerințele financiare și administrative ale unui raport de muncă obișnuit sau se tem de complexitatea obligațiilor asociate. În acest fel apare o zonă gri în care îngrijirea este de fapt oferită, dar fără siguranță juridică și fără mecanisme de protecție obligatorii pentru oricare dintre părțile implicate.

Slăbiciuni:

• Incertitudine juridică completă pentru toate părțile implicate.
• Fără protecție în caz de boală, accident sau conflicte.
• Riscul ridicat de consecințe penale și administrative în caz de descoperire.

Clasificare sumară a modelelor

Diferitele modele de îngrijire la domiciliu diferă semnificativ în ceea ce privește structura lor juridică, fezabilitatea practică și distribuția costurilor. În multe cazuri, capacitatea financiară a gospodăriilor devine un factor limitativ central. În același timp, nivelul de remunerație și condițiile de muncă ale îngrijitorilor determină dacă un model este durabil pe termen lung. Analiza arată că în mai multe modele o parte semnificativă a plăților nu ajunge la îngrijitori înșiși, ci curge către companii intermediare sau instanțe de intermediere. Acest lucru afectează în special modelul de detașare, în care agențiile străine și niveluri organizaționale suplimentare constituie o parte substanțială a costurilor totale, în timp ce remunerația efectiv plătită rămâne relativ scăzută.

Modelul independent poate permite în principiu o structură în care relația financiară este mai directă și sunt implicate mai puține structuri intermediare. Acest lucru poate reduce atât costurile pentru familii, cât și îmbunătăți situația veniturilor îngrijitorilor. În același timp, acest model este asociat cu cerințe juridice și organizaționale care trebuie luate în considerare cu atenție. Independența adevărată presupune limite contractuale clare, procese transparente și o distribuție clară a rolurilor. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, apare un risc crescut de pseudo-independență cu consecințe corespunzătoare în domeniul asigurărilor sociale și fiscal.

În general, se arată că niciun model existent nu îndeplinește toate cerințele simultan. Siguranța juridică, durabilitatea economică și condițiile de muncă adecvate stau adesea în tensiune. O abordare viabilă trebuie, prin urmare, să vizeze utilizarea punctelor forte respective ale modelelor individuale și abordarea sistematică a slăbiciunilor lor. Aceasta include o definiție clară a relațiilor de servicii, structuri transparente de remunerație și un cadru care ia în considerare atât nevoile gospodăriilor, cât și drepturile și autonomia profesională a îngrijitorilor.

Independența juridic sigură: Criterii și provocări

Având în vedere limitele raporturilor de muncă clasice și amploarea ocupării informale, independența apare ca o cale de ieșire. Pentru ca aceasta să fie juridic sigură, trebuie însă să îndeplinească criteriile de distincție față de ocuparea dependentă.

Criterii pentru independența adevărată

În jurisprudență și la Asigurarea Germană de Pensii s-au dezvoltat mai multe criterii centrale de distincție.

Caracteristicile ocupării dependente:

• Legarea de instrucțiuni în timp, loc și tipul activității.
• Integrare în organizația clientului, aici gospodăria.
• Fără mijloace de producție proprii esențiale sau risc antreprenorial.
• În esență, doar un client pe o perioadă mai lungă.
• Remunerația mai degrabă ca un salariu decât ca un onorariu.
• Drepturile tipice ale angajaților sunt acordate de fapt (concediu, continuarea salariului), deși contractul susține altceva.

Caracteristicile independenței adevărate:

• În esență, planificare liberă a timpului de lucru și a modului de lucru în cadrul unui domeniu de servicii definit contractual.
• Fără integrare completă în organizația clientului, ci servicii clar delimitate.
• Prezență antreprenorială proprie, de exemplu prin înregistrarea afacerii, prezentare externă proprie, posibili clienți suplimentari.
• Riscuri economice suportate de sine, de exemplu în caz de pierdere a comenzilor.
• Responsabilitate proprie pentru securitatea socială.

Întotdeauna imaginea de ansamblu a activității concrete este decisivă. Contractele care declară independența, dar în practică trăiesc un raport de muncă, nu rezistă juridic.

Determinarea statutului și consecințele juridice

Pentru clarificarea distincției s-a stabilit procedura de determinare a statutului Asigurării Germane de Pensii. Clienții sau antreprenorii pot verifica dacă o activitate trebuie clasificată ca independentă sau ca ocupare.

Dacă o activitate presupus independentă este clasificată ca ocupare, amenință contribuții retroactive la asigurările sociale, eventual plăți retroactive de impozit pe venit și amenzi. Pentru îngrijirea la domiciliu, aceasta înseamnă: Modelele care se bazează doar formal pe independență fără a îndeplini criteriile în practică sunt foarte riscante.

În același timp, jurisprudența a clarificat că îngrijirea în mediul domestic poate fi într-adevăr oferită independent dacă proiectarea o susține. Nu există o interdicție generală a îngrijirii independente la domiciliu. Proiectarea concretă este decisivă.

Elemente centrale ale unui model durabil de îngrijire independentă la domiciliu

Din analiză se pot deriva elemente centrale pe care un model durabil independent trebuie să le îndeplinească pentru a fi atât juridic, cât și practic robust.

1. Limitarea clară a drepturilor de instruire

Gospodăria poate defini obiective și condiții cadru (de exemplu, ce activități sunt preluate, timpuri aproximative de îngrijire, particularități în tratarea persoanei îngrijite). Cum persoana îngrijitoare își organizează munca în cadrul acestui cadru, trebuie să fie lăsată în mare parte pe seama ei.

Aceasta înseamnă concret:

• Fără program rigid de ore prescris unilateral de gospodărie.
• Fără instrucțiuni detaliate continue privind procesul și execuția.
• Fără control disciplinar ca în raportul de muncă clasic.

Contractual, dreptul de instruire ar trebui să fie limitat strict. Persoana îngrijitoare rămâne responsabilă profesional și organizațional independent.

2. Acorduri transparente de servicii

Contractul de servicii trebuie să descrie clar:

• Ce activități sunt oferite (de exemplu, conducerea gospodăriei, însoțirea zilnică, sprijin în îngrijirea de bază).
• În ce domeniu temporal sunt planificate serviciile (cadru zilnic și săptămânal).
• Ce servicii nu sunt datorate în mod expres (de exemplu, îngrijire medicală fără calificare).

3. Fără integrare factuală în gospodărie

Chiar dacă persoana îngrijitoare locuiește în gospodărie, nu trebuie să fie complet integrată în organismul familiei. Semne ale unei integrări prea puternice ar fi:

• Includerea naturală în toate procesele familiale.
• Așteptarea preluării sarcinilor ad hoc oricând.
• Estomparea graniței între rolul profesional și membru al familiei.

Practic sunt necesare:

• Un spațiu propriu de retragere cu perioade de odihnă clar reglementate.
• Trasarea conștientă a granițelor între interacțiunile familiale private și rolul profesional.
• Claritate că persoana îngrijitoare este furnizor de servicii, nu membru cu drepturi depline al familiei cu obligații implicite.

4. Planificare flexibilă a timpului și perioade reale de odihnă

Modelul trebuie să permită ca persoana îngrijitoare să:

• Poată planifica liber perioade în care nu este disponibilă.
• Poată părăsi gospodăria fără să fie constant în stare de alertă.
• Să fie capabilă să proiecteze independent misiuni, pauze și perioade de concediu.

În practică, aceasta înseamnă că sunt necesare servicii de sprijin suplimentare pentru a închide lacunele în îngrijire. Un model care cere de fapt disponibilitate constantă nu este compatibil cu independența și protecția sănătății.

5. Profilul antreprenorial al îngrijitorului

Persoana îngrijitoare ar trebui să fie recunoscut antreprenorial activă, de exemplu prin:

• Înregistrarea afacerii sau înregistrare comparabilă.
• Proiectarea proprie a remunerației și condițiilor contractuale în cadrul intervalelor tipice pieței.
• Posibilitatea de a lucra pentru diferite gospodării pe parcursul anului.
• Responsabilitate pentru impozite și asigurări sociale.

Fără astfel de elemente antreprenoriale, independența pare rapid construită.

Modelul CAIR: O încercare de a asigura structural independența

În acest context, modelul CAIR intră în joc. Se înțelege ca un cadru de intermediere și coordonare pentru îngrijirea la domiciliu, care se bazează în mod conștient pe activitatea independentă a îngrijitorilor și, dacă este necesar, pe o combinație cu diferite forme de sprijin.

Principiul de bază: Îngrijitor independent cu cadru digital

În modelul CAIR, persoana îngrijitoare și gospodăria încheie direct un contract de servicii. CAIR furnizează infrastructura pentru proiectarea contractului, coordonarea domeniului de servicii și documentație. Persoana îngrijitoare acționează ca antreprenor independent, CAIR este intermediar și furnizor de infrastructură, nu angajator.

Persoana îngrijitoare acționează ca antreprenor independent. CAIR oferă pentru aceasta elemente de construcție standardizate (proiectarea contractului, descrierea serviciilor, documentație), care sunt orientate către criteriile pentru independența adevărată și intenționează să reducă riscurile de statut.

Elemente centrale de construcție:

• Șabloane de contracte care iau în considerare distincția față de ocuparea dependentă.
• Sprijin în clarificarea întrebărilor fiscale și de asigurări sociale.
• Posibilitatea de a însoți o procedură de determinare a statutului înainte de începerea unei misiuni pentru a crește siguranța juridică.

Documentație digitală și coordonare

Intermedierea și coordonarea au loc printr-o platformă digitală.

Funcții centrale:

• Insight transparent pentru gospodărie în serviciile oferite.
• Bază pentru facturare și dovada structurilor convenite.
• Canal de comunicare între gospodărie, persoana îngrijitoare și opțional participanți suplimentari.

Platforma ar trebui percepută astfel încât să creeze transparență fără a stabili o supraveghere strânsă, tipică angajatorului.

Integrare într-un mix de îngrijire

Îngrijirea la domiciliu poate funcționa atât ca soluție independentă, cât și poate fi încorporată în mod semnificativ într-un sistem mai larg de îngrijire. Multe gospodării profită de combinarea diferitelor forme de sprijin, în timp ce altele cu o îngrijire la domiciliu bine organizată deja ating o îngrijire stabilă.

Un mix extins de îngrijire poate include, de exemplu, următoarele elemente:

• Sprijin prin servicii de îngrijire ambulatorie pentru sarcini medicale și de îngrijire.
• Completare prin rude, ajutor de vecinătate sau servicii voluntare.
• Utilizarea sistemelor tehnice de asistență, cum ar fi alarmă de urgență la domiciliu sau ajutor zilnic.
• Combinația de beneficii de stat, cum ar fi alocația de îngrijire și beneficiile de îngrijire în natură, care ajută în mod specific la conectarea flexibilă a diferitelor elemente de construcție de îngrijire.

Un astfel de mix poate descărca persoana îngrijitoare și poate structura clar anumite sarcini. În același timp, rămâne posibil ca o forță de îngrijire la domiciliu în cadrul activităților definite să asigure, de asemenea, fără parteneri suplimentari, o îngrijire continuă și cuprinzătoare, cu condiția ca nevoile gospodăriei să permită acest lucru.

Coordonare și sprijin

CAIR prevede rolul unei forțe de coordonare sau al unei instanțe de coordonare care:

• Sprijină familiile în planificarea unui aranjament general.
• Consiliază îngrijitorii, de exemplu despre independență, organizarea muncii și delimitarea rolului lor.
• Poate acționa ca mediator în conflicte.

Astfel se intenționează să se prevină ca dintr-un model formal curat în practică să nu devină treptat un aranjament informal sau exploatator.

Limite, întrebări deschise și condiții cadru

Nici modelul de independență ca la CAIR nu rezolvă toate problemele.

Finanțare

Îngrijirea juridic sigură la domiciliu cu timpi de misiune limitați și servicii suplimentare va fi mai scumpă decât modelele informale cu disponibilitate efectiv nelimitată. Fără finanțare publică suplimentară sau stimulente fiscale, există riscul ca modelele legale să fie accesibile economic doar pentru o parte din gospodării.

Puncte de plecare posibile:

• Extinderea beneficiilor existente de îngrijire în natură și posibilităților de combinare.
• Promovare țintită a modelelor legale de îngrijire la domiciliu analog cu serviciile de sprijin zilnic.
• O mai bună luare în considerare fiscală a serviciilor de îngrijire apropiate de gospodărie.

Securitatea socială a îngrijitorilor

Îngrijitorii independenți trebuie să-și organizeze independent securitatea socială. Aceasta se referă la asigurarea de sănătate, asigurarea de pensii, asigurarea de accidente și eventual asigurarea în caz de incapacitate de muncă.

Pentru ca independența să nu se desfășoare pe seama securității, este nevoie de:

• Informații și consiliere pentru îngrijitori.
• Modele durabile din perspectiva contribuțiilor care țin cont de situația veniturilor.
• Eventual ajustări legale sau modele cadru specifice pentru independenții solo în îngrijire.

Sarcina de muncă și protecția sănătății

Îngrijitorii formal independenți nu sunt supuși direct legii timpului de lucru. Supraîncărcarea factuală rămâne însă o problemă dacă nu este abordată clar cultural și contractual.

Sunt necesare:

• Limitarea contractuală a domeniului temporal al serviciilor.
• Conștientizarea în familii că o singură persoană nu poate oferi disponibilitate permanentă.
• Asigurarea calității însoțitoare, de exemplu prin conversații regulate și bucle de feedback.

Nevoia de informații și consiliere

Atât familiile, cât și îngrijitorii au nevoie de orientare:

• Care modele sunt legale?
• Ce înseamnă concret independența și obligațiile asociate?
• Cum se poate proiecta un aranjament juridic sigur și în același timp funcțional practic?

Aici, pe lângă platforme precum CAIR, sunt necesare în special centre de consiliere neutre, puncte de sprijin pentru îngrijire și organizații de consumatori. Acestea pot contribui la reducerea așteptărilor nerealiste și la permiterea deciziilor informate.

Perspective: Austria ca exemplu de reglementare formală

O privire la Austria arată că îngrijirea la domiciliu poate fi organizată și într-un cadru explicit reglementat. Acolo, îngrijirea independentă este juridic ancorată din 2007, activitatea este oficial recunoscută ca "îngrijire personală", este definită ca meșteșug și este legată de anumite condiții prealabile. Germania nu oferă în prezent o clarificare juridică comparabilă. Familiile primesc sprijin de stat țintit care este specific orientat către îngrijirea la domiciliu, în timp ce beneficiile germane, cum ar fi alocația de îngrijire, sunt mai degrabă generale și nu au fost adaptate la acest model. Piața este în Austria mai formalizată, cu mai puține structuri intermediare, cerințe clare de calitate și procese de înregistrare obligatorii. Aceste constatări arată clar că Austria oferă indicații valoroase despre cum ar putea fi construit în principiu un sistem structurat, transparent și conform juridic. Decisiv ar fi evitarea slăbiciunilor existente și proiectarea mult mai puternică a mecanismelor de protecție juridică.

Aceste diferențe arată că un cadru reglementat poate oferi atât îngrijitorilor, cât și familiilor mai multă siguranță, menținând în același timp costurile într-un interval suportabil. Pentru Germania, din aceasta rezultă o perspectivă despre cum ar putea fi îngrijirea la domiciliu făcută pe termen lung mai corectă, mai clară și mai durabilă.

Concluzie

Îngrijirea la domiciliu va continua să joace un rol important în îngrijirea persoanelor care necesită îngrijire în Germania în contextul schimbărilor demografice. Analiza modelelor existente de ocupare arată că multe dintre soluțiile răspândite astăzi se bazează pe construcții juridic nesigure sau clar ilegale și sunt asociate cu un risc ridicat pentru îngrijitori și familii.

Un model de independență juridic sigură poate deschide o cale pentru a scoate îngrijirea la domiciliu din zona gri. Condiția este, totuși, că criteriile independenței adevărate să fie îndeplinite nu doar pe hârtie, ci și în practică. Aceasta înseamnă distincție clară de legarea de instrucțiuni, acorduri transparente de servicii, limitare conștientă a orelor de lucru, integrare a serviciilor suplimentare și un rol puternic al coordonării și consilierei.

Modelul CAIR este o propunere despre cum ar putea arăta un astfel de sistem independent, digital și susținut de coordonare pentru îngrijirea la domiciliu. Dacă se poate stabili pe scară largă depinde de mai mulți factori: voința politică, condițiile cadru financiare, disponibilitatea gospodăriilor pentru condiții corecte și construirea structurilor care sprijină îngrijitorii în rolul lor antreprenorial.

Este clar: O continuare cu disponibilitate în mare măsură nereglementată 24/7 nu este nici juridic, nici etic durabilă. Modele precum CAIR arată că alternativele sunt posibile, care atât asigură îngrijirea persoanelor care necesită îngrijire, cât și iau în serios drepturile și sănătatea îngrijitorilor.